Taina Botezului, între rânduieli liturgice şi obiceiuri lumeşti

Cuvinte duhovnicești Iulie 26, 2012

Există o serie de obiceiuri pe care oamenii doresc să le ţină, după botez, şi ne putem referi aici la scăldatul copilului, la aşa numita „scoatere din mir”, la celebrele formule de genul „de la mine fin, de la Dumnezeu creştin“, ca să nu mai vorbim de tăierea „moţului“, sau pusul banilor în apa din scăldătoare, ori stinsul lumânării de tocul uşii. Au aceste practici fundament creştin sau efecte asupra noului botezat? Vom încerca în rândurile următoare să oferim un răspuns avizat la această întrebare.
 

        Există o mulţime de practici care apar grupate în jurul Tainelor pe care le oficiem în biserică, mai ales legate de Botez şi de Cununie. Aceste practici sunt neliturgice şi nu sunt validate de Biserică, ne asigură Pr. prof. dr. Viorel Sava, titular al Catedrei de Liturgică la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. Din păcate, uneori accentul cade pe aceste practici, pe aceste tradiţii, în timp ce evenimentul din biserică tinde să devină un eveniment secundar care este foarte puţin luat în seamă în contextul foarte larg al evenimentului. Spre exemplu, uneori la botez există acest pericol ca fotograful să fie mai important decât preotul şi imprimarea pe peliculă să aibă parte de mai multă atenţie decât un act sfânt pe care îl săvârşeşete preotul. De aceea, consider că este necesară o pregătire a celor care participă la Taina Botezului, pentru că participanţii dau mai multă atenţie astfel la ceea ce se petrece în biserică. Este necesară o întrevedere cu naşii, cu familia, pentru a le explica semnificaţia Botezului şi a le arăta neimportanţa acelor obiceiuri amintite. Rugăciunea de la a opta zi este un prilej pentru preot ca să facă aceste lucruri.

        Accentul trebuie să cadă pe Botez, pe slujbă, şi nu pe acele practici pe care le-a impus o anumită parte a creştinilor mai puţin informaţi în legătură cu învăţătura Bisericii, dar extrem de bine pregătiţi în acele tradiţii care au la bază dictonul „aşa ne-a fost lăsat de la bătrâni“. De aceea, sfătuiesc pe tinerii părinţi şi nu numai, să întrebe pe preot ce trebuie să facă şi cum să se pregătească pentru evenimentul respectiv şi nu să apeleze la anumite persoane care nu vin prea des la biserică, dar ştiu totul despre obiceiurile acestea lipsite de spiritul creştinesc, şi mută atenţia spre lucrurile lipsite de esenţă. Busuiocul pe care îl pune în cădiţa în care este îmbăiat pruncul, sau banii aruncaţi acolo sau orice alt lucru pus lângă prunc nu au vreo influenţă asupra copilului pe întreg parcursul vieţii. Nu trebuie să ne punem nădejdea în lucrurile lipsite de viaţă. De curând, am spus, cu ocazia praznicului Bobotezei, că nu trebuie să ne punem nădejdea într-un fir de busuioc, ci în Dumnezeu Cel fără de Care nu putem face nimic, aşa cum spune Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Evanghelie. Este inutil să pui anumite lucruri în cădiţa copilului dacă abandonezi educaţia lui de orice fel şi mai ales pe cea religioasă, pe parcursul vieţii sale. El nu va mirosi a busuioc sau a tămâie dacă toată viaţa lui nu va trece prin biserică decât la Botez, la Cununie şi la înmormântare.

         Acestea sunt obiceiuri împrumutate de la păgâni, ce aveau credinţa în forţele naturii, în obiectele din lumea înconjurătoare, care nu se potrivesc cu credinţa în adevăratul Dumnezeu, Creatorul Cerului şi a pământului, şi cu lucrarea Harului Duhului Sfânt. Cei ce pun în apa botezului sau în scăldătoarea de după botez: bani ca pruncul să fie bogat în viaţă; cărţi, creioane, ca să fie deştept şi să înveţe bine; zahăr ca să fie dulce etc., aceştia tăgăduiesc darurile Duhului Sfânt pe care pruncul le primeşte la Botez şi astfel, spre a lor osândă îşi pun încrederea într-o credinţă deşartă.

       Aceste tradiţii ar putea fi luate în seamă în sensul că în momentul în care i se pune iconiţa pe cădiţă înseamnă că familia se angajează să-l crească creştineşte, că nu-l va face busuiocul un bun creştin şi nici bănuţii aruncaţi nu-i vor asigura o viaţă prosperă, ci stăruinţa familiei de a-l creşte un bun creştin şi un bun cetăţean vor face acestea.

O altă dilemă legată de Botez este ce ar trebui să facă familia cu lucrurile de la botez, mai ales cu crişma, ştiută fiind semnificaţia ei, şi cât este de legitim obiceiul „scoaterii din mir“ a copilului la câteva zile după botez?

       Copilul botezat nu este introdus în mir şi nici nu este scos din mir. El este pecetluit cu Harul Duhului Sfânt din momentul în care este uns în părţile principale ale corpului de către preot. Spre finalul slujbei, preotul şterge cu ajutorul unui burete special locurile unde a fost uns cu Sfântul Mir, pentru ca Sfântul Mir să nu fie profanat în vreun fel. Aşadar copilul nu este scos din Sfântul Mir, după cum nici nu este introdus în Sfântul Mir, ci este pecetluit cu Darurile Sfântului Duh prin ungerea cu mir.
Obiceiul de a face baia „scoaterii din mir“ la câteva zile de la botez, făcută de naşa copilului împreună cu moaşa acestuia, nu are temei întrucât acesta a fost şters la sfârşitul slujbei de către preot prin formule speciale.

        Cât despre crişmă, ea trebuie folosită mai multe zile pentru îmbrăcarea pruncului, aşa cum, în primele secole creştine, nou-botezaţii purtau timp de o săptămână acea haină albă, simbolizând puritatea lor, dar şi noua haină a Harului divin. Crişma aminteşte de acea haină albă pe care o purtau mai multe zile nou-botezaţii, şi de aceea cu ea se înfăşoară pruncul mai multe zile. Ea este dată de către naşi familiei pentru a o folosi ca pe o haină şi nicidecum în alte scopuri, deci nici ca pe ceva sfânt, ea fiind înlocuită ulterior cu hăinuţe pentru copii, ne spune Pr. prof. dr. Viorel Sava.

În loc de concluzie

Canoanele bisericeşti poruncesc ca obiceiurile bune, izvorâte din evlavia poporului şi potrivite cu adevărurile de credinţă să se păstreze, iar cele care contravin adevărurilor de credinţă să se îndepărteze. Putem deveni eretici nu numai prin propovăduirea cuvântului fals ci şi, prin săvârşirea faptelor care vorbesc despre un adevăr fals. Preoţii trebuie să lucreze ogorul credinţei şi să-l plivească de neghina necredinţei.

 

 

Informatii extrase din articolul Botezul trebuie făcut numai în biserică, publicat de Ştefan MĂRCULEŢ în Ziarul Lumina.